Magicianul
Magicianul
oct 1992
La primul nostru întâlnire, am greșit cinema, fiecare aștepta de partea lui, eu la Rex, ea la doar câțiva pași de acolo, fiecare a plecat singur, puțin trist și puțin dezamăgit. În aceeași seară, ea m-a sunat: „Ce dracu de idiot, unde ai fost?” A doua oară, luăm semnele, ca marinarii care vor să se întâlnească la mare, ca oamenii care vin de departe. I-am dus la restaurant, era îngrozită. O priveam în ochii de copil, nu reușea să mănânce. M-a urmat, fără rezistență, până în camera mea de dormit. Acea zi cenușie de octombrie s-a transformat într-un vară. S-a întins pe blană, eu am încercat-o în brațe. Am ieșit din patru ziduri, am plecat, am plecat acolo, plecat în țara altundeva, unde ai mătase pe mâini și velur pe față, unde nu mai gândești la mâine. Nu mai visam în ultimul timp, sunt răni care doare. Ea a intrat ca un primăvară, auzind vioarele de la bal, și a pus mâinile pe mine, a zâmbit, magicianul, mi-a dat, mi-a dat bucurie, pentru un moment, a făcut tăcere durerea mea. Nu mai am decât jumătate de inimă, mulțumesc, mulțumesc din adâncul sufletului, mulțumesc pentru un moment de fericire, mulțumesc pentru următoarea oară. Trăirea e o pădure tragică, unde drumurile nu duc nicăieri, dar unde lanterna magică a iubirii ne face bine, ca umbre pe un perete, fiecare se agită după cum îi place, și apoi, într-un murmur discret, plecăm.
Nu ducem nimic cu noi, nici trupul, nici casa, putem duce doar bucuria, iubirile și cântecurile.
Nu ducem nimic cu noi Nici trupul, nici casa Putem duce doar bucuria Iubirile și cântecurile