Rău vis, februarie 2023
Simți un lichid curgând de-a lungul brațului drept. Nu îi era dureros. Deasupra lui vedea o lampă strălucind, iluminând camera cu o lumină galbenă. Încerca să-și ordoneze amintirile. Existau München, sala, prezentarea lungă, aplauzele lungi ale publicului, unanime. Apoi întoarcerea cu avionul președintelui. După aceea, un gol complet. Ce se întâmplase? Își amintea că se adormise imediat după decolare. A fost ocolit avionul? A avut loc un accident?
Da, era asta. Avionul trebuia să se fi prăbușit, iar el fusese rănit. Poate un rachetă, trasă de extremiști. Supraviețuise, și asta era esențial. Dar unde se afla? Nu avea nicio idee. Supraviețuise și alți pasageri ai avionului președintelui?
Încercă să se ridice pentru a vedea mai bine. Dar o durere fulgerătoare îi traversă umărul și brațul drept, iar el căzu imediat înapoi pe pat. Așteptă mai multe minute până când durerea se potoli, apoi, cu brațul stâng, începu să exploreze partea dreaptă a corpului. Descoperi bucăți de haină umedă. Probabil sânge. Pe partea de sus a brațului era un garou. Sigur, era un garou, un instrument de chirurgie, cu o parte metalică rece, o cheie pentru strângere. Mâna îi coborî mai jos. Descoperi un os care ieșea din răni, pe aproape zece centimetri.
Nu vru să continue explorarea, temându-se de ce ar putea descoperi. În orice caz, nu simțea mâna dreaptă. Nu reușea să o miște. Se gândi că poate era efectul garoului, care producea atât lipsa senzibilității, cât și pierderea controlului asupra mușchilor.
Cineva intră. Auzi vorbind într-o limbă neînțeleasă. Dar evident, era o limbă din Est. Înainte de prăbușire, avionul fusese ocolit, la întoarcere din München. Dar unde?
Un chip se apropie de el.
– Vorbește puțin franceza, dar foarte puțin.
– Do you speak English?
– Nu, nu, nu English, doar un pic de franceză.
– Unde suntem?
– O să te operăm. Brațul – da, brațul, și ce?
– Brațul tău, nu e bun. O să-l tăiem.
– Tăiați? O să mă amputezi!?
– Da. Prea spart. Explozie, înțelegi? Multe daune. Multe fragmente. Mâna dreaptă, foarte spartă. Dar mâna stângă, bună!
– Ce? Avionul s-a prăbușit? Sunt supraviețuitori? Ce s-a întâmplat cu ceilalți?
– Eu nu înțeleg. Nu avion! E... război...
– Război!
– Mă duc să aduc morfină. Nu vei mai simți durerea. O să fie bine, o să fie bine.
Chipul omului dispăru. Încercă să prindă privirea pe ceva. Cu un efort supraomenesc, agățându-se de cadrul ce părea a fi un pat de tabără, reuși să se întoarcă puțin spre stânga. Camera era în cel mai mare dezordine. Există o armă, așezată pe o masă, o armă automată, lângă care se aflau mai multe încărcătoare. Și multe pahare, cu o sticlă, jumătate goală. Probabil alcool. La perete o hartă cu locuri marcate cu cuiuri, o hartă a frontului. Doamne ferește, unde aterizase? Pe frontul ucrainean? Dar dacă era cazul, de ce parte era? De partea ucraineană sau de cea rusă?
Erau lucruri scrise pe hartă. Dar știa bine că ucrainienii folosesc același alfabet cirilic ca și rușii. Epuizat de efort, căzu din nou pe pat. Închise ochii și auzi brusc o voce feminină:
– Domnule Președinte, domnule Președinte, îmi pare rău că vă trezesc, dar vom ateriza curând la Roissy. Trebuie să vă încurcați centura.
Războiele se succed și se asemănă.
Au recelețea metalului bombelor.
Au culoarea palidă și cenușie a banului dorit.
Stingu focurile adevărului și readuc la viață cenușa urii.
Îi sufocă, îi asfixiază, îi înmormântă orice bucurie posibilă, cu excepția împărtășirii.
Oricine cade, va fi un om.